Note p. 211-233

Bibliogr. Ultima carte scrisă de Cioran în limba română este probabil un exercițiu din perioada premergătoare primei versiuni a Tratatului de descompunere. Cartea a fost elaborată în primăvara – toamna anului 1946. Cum autorul nu a dat niciun titlu acestui manuscris deținut de Biblioteca Literară Jacques Doucet din Paris, s-a convenit, de comun acord cu editorul, să fie intitulat Carnetul unui afurisit, pornind de la un fragment care se prezintă ca o filă desprinsă dintr-un ansamblu numit ca atare. Scriitorul distilează ca un chimist experimentat accente noi, extinzând domeniul de reflecție la subiecte mai puțin cunoscute sub pana lui, cum ar fi dragostea. Alteori, vechile obsesii sunt revăzute din perspective diferite. Meditația lui Cioran despre timp, spre exemplu, capătă în această ultimă carte dimensiuni neașteptate, de negăsit în scrierile anterioare. Acesta devine aici un partener inconturnabil al Neantului, modul prin care Nimicul dă formă iluziei de existență măsurând viața în mod negativ, scurtând-o adică iremisibil, cu trecerea fiecărei clipe. Inconfundabilă rămâne paleta largă de teme specifice autorului: moartea, muzica, (ne)credința, nesomnul, boala și sinuciderea revin obsesiv, modulate de fiecare dată altfel sub același arpegiu descendent, căci decepția și melancolia rămân orizontul definitoriu al gândirii lui Cioran.

ISBN: 978-973-50-6702-1

CIORAN, Emil (1911-1995)

821.135.1-4

821.133.1-4=135.1

141(498)(0:82-4)

082.1 Inedit